Publicat pe Lasă un comentariu

Reguli de circulatie pentru biciclisti – Ghid Complet

Reguli de circulatie pentru biciclisti – tot ce trebuie sa stii ca sa circuli in siguranta cu bicicleta

 Indiferent cat de des mergi cu bicicleta, e esential sa cunosti regulile de circulatie pentru biciclisti, mai ales ca respectarea lor te va ajuta sa te feresti de incidente neplacute in trafic. In acest articol vei afla tot ce trebuie sa stii despre aceste reguli de circulatie, obligatiile si interdictiile pe care le ai in trafic, dar si sfaturi utile ca sa circuli in siguranta cu bicicleta. Reglementari legale privind mersul cu bicicleta

  • Cum trebuie sa iti dotezi bicicleta daca circuli pe drumurile publice
  • Care sunt obligatiile si interdictiile biciclistului in trafic
  • Sfaturi utile ca sa mergi in siguranta cu bicicleta, indiferent de vreme
  • Aplicatii si gadgeturi utile pentru orice biciclist

REGLEMENTARI LEGALE PRIVIND MERSUL CU BICICLETA

Desi nu exista o legislatie speciala pentru biciclisti, regulile de circulatie pe drumurile publice sunt reglementate de Codul Rutier prin OUG 195/2002 si Regulamentul de aplicare. Ultima modificare a acestor reglementari a fost efectuata prin Hotararea Guvernului nr. 965/2017 si a adus imbunatatiri privind siguranta biciclistilor.Bicicletele intra in categoria vehiculelor si tocmai de aceea trebuie sa respecti legislatia rutiera in vigoare atunci cand circuli pe drumurile publice. Principalele reguli de circulatie interzic mersul cu bicicleta pe trotuar, cu exceptia cazului cand pe trotuar sunt amenajate piste special destinate bicicletelor. Mai exact, biciclistii trebuie sa circule ori pe pista de biciclete, ori pe acostament (partea laterala a soselei), respectand sensul de mers. Mersul cu bicicleta pe trotuar in lipsa unui marcaj specific incalca legislatia rutiera.  Conform Codului Rutier, este permis mersul cu bicicleta pe drumurile europene si nationale, exceptand cazul in care exista indicatoare care interzic acest lucru. E important de mentionat ca nu ai voie sa circuli cu bicicleta pe autostrada. Prin lege, este interzisa circulatia pe autostrada a vehiculelor care nu depasesc viteza de 50 km/h. Cei care vor sa mearga cu bicicleta pe drumurile publice trebuie sa aiba cel putin 14 ani si sa aiba actul de identitate la ei; in caz contrar, risca sa fie amendati. O alta reglementare importanta este legata de soferi. Acestora le este recomandat sa pastreze o distanta laterala de cel putin 1,5 metri atunci cand depasesc bicicletele.

CUM TREBUIE SA ITI DOTEZI BICICLETA DACA CIRCULI PE DRUMURILE PUBLICE

Potrivit reglementarilor din Regulamentul de aplicare al Codului Rutier, atunci cand circuli cu bicicleta pe drumurile publice trebuie sa te asiguri ca bicicleta ta este dotata corespunzator. Dotarile unei biciclete includ:

  • Sistem eficient de franare – acesta este necesar pentru franarea in siguranta, pe o distanta cat mai mica;
  • Ghidon – sistemul de directie al bicicletei trebuie sa fie functional, astfel incat sa poti schimba directia si sa eviti obstacolele cu usurinta;
  • Far alb si galben – acest far, indiferent ca are lumina alba sau galbena, trebuie pozitionat in partea din fata a bicicletei. Poate fi un far clasic sau cu LED si trebuie sa iti ofere vizibilitate pe timp de noapte, dar si sa te faca vizibil vehiculelor care circula din directia opusa.
  • Far rosu – acesta trebuie montat in partea din spate a bicicletei, astfel incat sa poti fi observat in trafic de vehiculele care vin din spate;
  • Un dispozitiv fluorescent-reflectorizant rosu (catadioptri) – in partea din spate a bicicletei trebuie sa montezi cel putin un astfel de dispozitiv, care devine vizibil atunci cand este luminat de farul unei masini sau de o alta bicicleta. Acest dispozitiv este considerat un element pasiv de siguranta.
  • Alte dispozitive fluorescent-reflectorizante (ochi-de-pisica) – care trebuie montate pe spitele rotilor, iar atunci cand rotile sunt in miscare, acestea vor forma un cerc continuu. De regula, aceste dispozitive au culoarea portocalie, insa poti opta si pentru benzi reflectorizante lipite pe cauciuc.
  • Claxon – biciclistii pot sa isi monteze pe bicicleta claxoane, similare ca tonalitate si intensitate cu cele ale autovehiculelor.

 Este obligatoriu sa ai montat un set de iluminare pentru bicicleta (faruri si catadioptri) doar atunci cand vizibilitatea este redusa sau circuli pe timp de noapte, atat in interiorul localitatilor, cat si in exteriorul acestora. Un alt aspect important de retinut se refera la bicicletele cu remorca. Biciclistii au voie sa tracteze o remorca usoara cu o singura axa, insa trebuie sa aiba in spate un dispozitiv fluorescent-reflectorizant (ochi-de-pisica) de culoare rosie si un far de aceeasi culoare.

CARE SUNT OBLIGATIILE SI INTERDICTIILE BICICLISTULUI IN TRAFIC

Ca sa eviti incidentele neplacute in trafic si sa circuli in conditii de siguranta cu bicicleta pe drumurile publice, trebuie sa stii care sunt obligatiile si interdictiile pe care le ai ca biciclist.

Obligatiile biciclistilor

Obligatiile oricarui biciclist sunt urmatoarele:

  • Trebuie sa ai mereu la tine actul de identitate.
  • Trebuie sa iti dotezi bicicleta conform regulamentului din Codul Rutier.
  • Imbracamintea cu elemente fluorescent-reflectorizante este obligatorie numai in afara si in interiorul localitatilor unde nu functioneaza iluminatul public, de cand se innopteaza si pana in zorii zilei sau cand vizibilitatea este redusa.
  • Daca circuli cu bicicleta alaturi de inca o persoana sau te intalnesti cu alti biciclisti in trafic, trebuie sa mergeti pe un singur rand. Circulatia in paralel este permisa numai in cazul concursurilor organizate.

Interdictiile biciclistilor

Conform reglementarilor din Codul Rutier, interdictiile biciclistilor sunt urmatoarele: sa iei lectii de mers pe bicicleta pe drumurile intens circulate, daca inca nu stii sa conduci o bicicleta;

  • sa mergi cu bicicleta pe trotuare, in lipsa pistelor special amenajate;
  • sa circuli doar cu o singura mana pe ghidon sau fara sa ai ambele picioare pe pedale;
  • sa mergi in paralel cu alt biciclist;
  • sa transporti o alta persoana pe bicicleta, cu exceptia copiilor cu varsta pana in sapte ani, care trebuie transportati doar in scaune de bicicleta omologate (cu marcaj CE), iar bicicleta trebuie condusa de o persoana majora. Bicicletele care sunt special create pentru mai multe persoane, precum bicicletele tandem sau cargo bikes, nu au aceasta interdictie.
  • sa circuli cu bicicleta atunci cand exista defectiuni tehnice la frane sau nu ai semnale sonore de avertizare;
  • sa te tii de un alt vehicul aflat in mers, sa fii remorcat sau sa fii impins ori tras de o persoana care se afla in alt vehicul;
  • sa traversezi strada pe trecerile de pietoni in timp ce esti pe bicicleta;
  • sa mergi cu bicicleta cand strazile sunt acoperite de gheata, polei sau zapada;
  • sa mergi cu bicicleta fara sa mentii contactul rotilor cu solul;
  • sa mergi cu bicicleta pe autostrada;
  • sa stationezi cu bicicleta pe drumurile publice pe timp de noapte;
  • sa circuli fara sa porti imbracaminte cu elemente fluorescent-reflectorizante in afara si in interiorul localitatilor unde nu functioneaza iluminatul public, de cand se innopteaza si pana in zorii zilei sau cand vizibilitatea este redusa;
  • sa circuli cu bicicleta pe alte benzi decat cea cea de langa bordura sau acostament, exceptand cazurile in care trebuie sa te incadrezi regulamentar ca sa virezi la stanga in intersectii;
  • sa circuli cu bicicleta sub influenta alcoolului, a produselor ori substantelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;
  • sa transporti orice fel de obiecte care incomodeaza sau pun in pericol conducerea bicicletei sau ceilalti participanti la trafic.

 Totodata, este recomandat ca biciclistii sa poarte casca de protectie pentru mai multa siguranta, insa acest lucru nu este obligatoriu. Daca circuli cu bicicleta in parc sau in gradini publice, trebuie sa te asiguri ca oferi prioritate pietonilor si ca nu incomodezi circulatia acestora. In cazul in care nu respecti regulile impuse circulatiei bicicletelor pe drumurile publice, amenda este cuprinsa intre sase si opt puncte. In prezent, punctul de amenda este de 145 de lei, iar asta inseamna ca valoarea amenzii este cuprinsa intre 870 si 1.160 de lei.

SFATURI UTILE CA SA MERGI IN SIGURANTA CU BICICLETA, INDIFERENT DE VREME

Conditiile din trafic nu sunt intotdeauna ideale pentru mersul cu bicicleta, insa exista cateva solutii care sa te ajute sa pedalezi in siguranta, indiferent de situatie.

Mersul pe bicicleta noaptea

Iata cateva sfaturi care te vor ajuta sa circuli cu bicicleta in siguranta pe timpul noptii:

  • Nu pleca cu bicicleta daca nu este dotata cu toate dispozitivele prevazute de regulamentul din Codul Rutier. Aceste elemente includ far galben sau alb pe fata, lumina rosie si catadioptri pe spate, dar si dispozitive reflectorizante pe spite.
  • Nu stationa pe carosabil pe timpul noptii. In cazul in care ai o problema cu bicicleta, incearca sa iesi din zona in care circula masinile.
  • Desi nu este obligatoriu sa porti vesta reflectorizanta daca exista iluminat public in localitate, este indicat sa o faci, pentru mai multa siguranta in trafic. Daca iesi in afara localitatii, imbracamintea cu elemente reflectorizante este obligatorie. Totodata, poti purta diferite elemente reflectorizante pe picior, pe brat sau chiar pe rucsac si pe casca.
  • Monteaza in partea din fata a bicicletei un far cu lumina puternica, mai ales pentru deplasarile lungi pe timp de noapte, eventual setat pe modul intermitent, ca sa fii mai vizibil pentru soferii care ies de pe stradute laterale. Tot pentru deplasarile lungi poti opta pentru un far cu generator, care mai este cunoscut sub denumirea de dinam. Modelele noi au de obicei un dinam integrat in butucul rotii, iar atat timp cat roata se invarte, acesta genereaza curent.

Mersul pe bicicleta pe timp de ploaie

Tine cont de urmatoarele sfaturi: Nu schimba directia si nu frana brusc, deoarece cauciucurile pot sa derapeze pe asfaltul umed. Daca apare o situatie neprevazuta, incearca sa incetinesti treptat si din timp si tine cont de faptul ca distanta de franare creste pe carosabilul umed.

  • Monteaza aparatori in fata si in spatele bicicletei, eventul si o aparatoare de lant, ca sa nu te stropesti cu apa sau noroi. In plus, poti folosi si o pelerina de ploaie destinata mersului cu bicicleta.
  • Tot ca sa te feresti de noroiul care poate sa sara de pe rotile bicicletei, poti purta o pereche de ochelari de ciclism.

Mersul pe bicicleta iarna

Iata cum te pregatesti pentru mersul cu bicicleta pe timp de iarna: Poarta imbracaminte adecvata, mai ales pentru extremitati (maini, picioare, cap). Alege o pereche de manusi groase, dintr-un material rezistent la apa si vant, si o pereche de ghete de iarna. Daca alegi ghetele obisnuite, acestea ar trebui sa fie prevazute cu o membrana care opreste umezeala din exterior si chiar o pereche in plus de sosete, insa fara ca piciorul sa fie prea inghesuit, deoarece sangele nu va mai circula normal si picioarele ti se vor raci.

  • Pe cap poti pune o caciula groasa. In cazul in care porti casca, poti opta pentru o caciula subtire dintr-un material rezistent la vant.
  • Hainele pe care le porti ar trebui sa fie putin mai subtiri decat cele pe care le porti atunci cand mergi pe jos, deoarece corpul produce mai multa caldura cand mergi cu bicicleta. Evita sa porti paltoane lungi care te pot incomoda sau pot intra intre spite.
  • Doteaza bicicleta cu aparatori pe fata si pe spate, ca sa nu te stropesti cu zapada murdara de pe strada sau cu apa care se strange de la zapada topita. In plus, deoarece atunci cand soseaua este umeda de la zapada care s-a topit, este recomandat sa nu faci manevre bruste sau sa franezi dintr-odata.
  • Echipeaza bicicleta cu anvelope speciale pentru iarna, care au tinte metalice incorporate in cauciuc.

Nu uita ca nu ai voie sa iesi cu bicicleta iarna, daca strazile sunt acoperite cu gheata, polei sau zapada.

Mersul cu bicicleta in zone aglomerate

Daca mergi cu bicicleta prin zone aglomerate, asa cum este cazul traficului din oras la ore de varf, e bine sa tii cont de cateva lucruri esentiale pentru siguranta ta:

  • Ca sa te asiguri mai usor in trafic, poti monta o oglinda pe ghidon, ca sa vezi masinile care vin din spate si sa poti depasi vehicule stationate pe marginea drumului in conditii de siguranta. Bicicleta trebuie dotata cu toate elementele de siguranta si trebuie sa aiba un sistem de franare eficient.
  • Nu schimba directia de mers inainte sa semnalizezi intentia ta celorlalti participanti la trafic si nu frana brusc, deoarece poti fi lovit din spate sau poti derapa.
  • Nu asculta muzica la casti cand mergi cu bicicleta, deoarece nu vei reusi sa fii atent la tot ceea ce se petrece in jurul tau.
  • Poarta casca si ochelari de protectie pentru mai multa siguranta si tine intotdeauna ambele maini pe ghidon.
  • Ca sa te poti strecura mai usor in trafic si sa ai libertate de miscare, nu tine bagaje voluminoase pe bicicleta. Eventual, poti purta un rucsac mic sau o borseta.
  • Ai grjia atunci cand treci pe langa masini stationate, deoarece soferii pot deschide usa fara sa se asigure si te poti lovi. Ocoleste-le la o distanta sigura, asigura-te ca nu vine alta masina din directia opusa si semnalizeaza intentia de depasire cu mana.
  • Daca nu ai suficient spatiu ca sa intri in depasire, redu viteza si tine mana pe frana, in cazul in care vei fi nevoit sa opresti. Depasirea se face intotdeauna pe partea stanga, nu pe partea dreapta, si este interzisa depasirea unei coloane de masini.
  • De obicei, biciclistii trebuie sa circule pe banda 1, cat mai aproape de trotuar, in cazul in care nu exista pista de biciclete. Exceptie fac cazurile in care trebuie sa schimbi directia de mers spre stanga. Incadreaza-te din timp pe banda si semnalizeaza cu mana intentia ta.
  • Poti circula intre banda 1 si 2 sau banda 2 si 3, in functie de numarul de benzi pentru virajul la dreapta, atunci cand urmeaza o intersectie, iar unele masini pot lua o curba la dreapta si tu mergi inainte.
  • Daca este aglomerat si s-a format coloana de masini pe banda 1, incearca sa circuli cu atentie, mai ales ca exista situatii in care oamenii pot cobori din masina si te poti lovi de usa.
  • Circula cu atentie daca te afli in apropiere de camioane si tiruri, deoarece acestea au zone mai mari care nu sunt acoperite de oglinda retrovizoare si soferul nu o sa vada ca esti in apropiere de masina.

APLICATII SI GADGETURI UTILE PENTRU ORICE BICICLIST

Ca sa iti usurezi mersul cu bicicleta, dar si ca sa poti tine mai usor evidenta kilometrilor pe care i-ai parcurs si alte informatii utile, exista cateva aplicatii si gadgeturi utile pe care le poti folosi:

  • Ciclocomputer – acesta se monteaza pe spita cu ajutorul unui magnet si cu un senzor prins de furca. In functie de numarul de rotatii al rotii, iti va spune ce distanta ai parcurs si ce viteza ai avut. In timp, au aparut si alte functii suplimentare, precum contorizarea vitezei maxime si medii, timpul total de deplasare, afisarea numarului de kilometri urcati sau coborati ori viteza de urcare.
  • GPS (Global Positioning system) – aplicatiile GPS sunt folosite de majoritatea participantilor la trafic, deoarece iti permit sa stabilesti traseul pe care vrei sa il parcurgi si iti ofera indicatii, iti determina pozitia, viteza de deplasare si distanta parcursa. Cu ajutorul hartilor poti afla informatii despre tipul traseului, daca au avut loc accidente sau daca anumite segmente de drum sunt inchise circulatiei.
  • Semnalizatoare pentru biciclete – la fel ca in cazul masinilor, exista stopuri pentru biciclete care se aprind atunci cand pui frana, astfel incat cei din spate sa fie avertizati ca urmeaza sa opresti. Totodata, exista si semnalizatoare montate pe ghidon, pe care le poti actiona prin apasarea unui buton atunci cand schimbi directia de mers.
  • Camere video – exista doua tipuri de camere pentru biciclete: una pe care o montezi pe tija de sa, orientata spre spate, si care trimite informatii in permanenta despre ce se intampla in spatele tau catre un monitor montat pe ghidon; alta camera video o poti monta in partea din fata a bicicletei sau pe casca si vei inregistra evenimentele care au loc in trafic. In cazul in care se produce un incident, vei avea dovada inregistrata de camera video.
  • Alte aplicatii pentru biciclete – exista diverse aplicatii pentru telefoanele mobile, atat pentru sistemul de operare Android, cat si pentru iOS, care te pot ajuta sa obtii informatii despre trafic, despre vreme, despre distanta parcursa si chiar despre nivelul de fitness. O aplicatie populara este Strava, care include si o componenta de social media ca sa te poti conecta cu alti prieteni. Alte aplicatii pe care le poti folosi sunt: Bike Citizens, Bike Computer, Cyclemeter sau Endomondo.

 Mersul cu bicicleta este una dintre activitatile care ne ajuta sa petrecem mai mult timp in aer liber, sa facem miscare, dar si sa evitam traficul din orase. Indiferent ca esti biciclist profesionist sau mersul cu bicicleta este o activitate recreationala pentru tine, respectarea regulilor de circulatie te va ajuta nu doar sa circuli in siguranta pe strazi, ci si sa eviti o posibila amenda. Sursa foto: Shutterstock

Sursa: https://www.getmovin.ro/magazine/reguli-de-circulatie-pentru-biciclisti-ghid-complet